Handbal junioare II: CSM Olimpia Satu Mare- KKS Cămin 36-35
Victorie la limită pentru fetele lui Cipri Mărieș în derby-ul județean al seriei a H-a
Handbalistele de la CSM Olimpia Satu Mare au reușit să câștige la limită după un meci de mare luptă, derby-ul județean al seriei cu KKS Cămin.
Partida de sâmbătă a contat pentru etapa a 16-a a Campionatului de Junioare II.
Elevele antrenorului Ciprian Mărieș au avut un început mai bun de meci…. Chiar dacă au condus pe tot parcursul meciului, sătmărencele nu au reușit să se desprindă decisiv pe tabelă și au trăit cu emoții finalul de joc.
Adversara, alcătuită în mare parte din jucătoare din Cămin, Foieni, Căpleni și localitățile învecinate, a preluat conducerea o singură dată pe parcursul întregului meci (21–22, minutul 36), dar CSM Olimpia a revenit rapid, recăpătând avantajul într-un singur minut.
Diferența maximă dintre cele două echipe a fost de patru goluri (29–25), însă KKS a reușit să se apropie din nou în ultimele zece minute, fără a putea egala.
CSM Olimpia și-a păstrat avantajul minim până la final și a reușit să mențină posesia în ultimele zece secunde, obținând astfel victoria cu 36–35.
Aceasta a fost a șasea victorie a sezonului pentru CSM Olimpia. Cu două remize și opt înfrângeri, echipa își menține locul 6 în clasament, având două puncte avans față de KKS, aflată pe locul 7. Pe locurile 4 și 5 se află CSS2 Baia Mare și AHC Valeria Motogna Zalău, la două puncte în fața echipei sătmărene.
Până la finalul sezonului regulat mai sunt de disputat două etape, următoarea având loc pe 26 martie, când CSM Olimpia va juca din nou acasă, în Sala de Sport Ecaterina Both, împotriva echipei CS Handbal Inovativ Negrești Oaș, debutantă în campionat și fără niciun punct acumulat până acum.
HANDBAL FEMININ, JUNIOARE II, SERIA H, ETAPA 16
CSM Olimpia Satu Mare – KKS Cămin 36–35 (19–16)
CSM Olimpia: Kánya Evelyn, Teodora Pop (3 goluri), Ariana Alexandra Ionescu (10), Mara Marghitaș (7), Maria Daria Secu (4), Denisa Daniela Doboș, Maria Feneșan (6), Patricia Sabina Cherekeș, György Natália, Daniela Triff (1), Bâlc Henrietta, Andra Oros (2), Iulia Maria Paicu (3).
Antrenor: Ciprian Mărieș
Rezultate etapa a 16-a
Ocna Șugatag- LPS Bistrița 30-40
CSS2 Baia Mare- AHC VM Zalău 32-26
Marta Baia Mare- CSS Zalău 35-28
Inovativ Negrești Oaș- Gloria Bistrița 11-44
CSM Olimpia sm- kks cămin 36-35
CLASAMENT
1.Gloria 2018 Bistrita-Nasaud 16 16 0 0 716-344 32
2.LPS Bistriţa 16 15 0 1 591-433 30
3.Marta Baia Mare 16 12 0 4 548-456 24
4.CSS 2 Baia Mare 16 8 0 8 481-453 16
5.AHC VM Zalau 16 8 0 8 481-505 16
6.CSM Olimpia Satu Mare 16 6 2 8 517-531 14
7.KKS Cămin Satu Mare 16 6 0 10 419-459 12
8.CSS Zalău 16 5 2 9 439-491 12
9.HC Bizău Ocna Sugatag 16 2 0 14 395-547 4
10.Handbal Inovativ Negresti Oas 16 0 0 16 273-641 0