More

    Weekend cu soare și tragedii

    Odată cu venirea căldurii din acest weekend, tot mai mulți sătmăreni au căutat refugiu în zonele de agrement și la marginea apelor, în încercarea de a se răcori după temperaturile ridicate. Printre cele mai frecventate locuri s-a numărat și balastiera din Iojib, devenită în ultimii ani un punct de scăldat, frecventat de mulți sătmăreni, în ciuda lipsei amenajărilor și a avertismentelor privind pericolele ascunse ale apei adânci și curenților neregulați.
    Din păcate, distracția de weekend s-a transformat într-o tragedie. Doi bărbați și-au pierdut viața înecați în balastiera de la Iojib. Echipajele de salvare au intervenit prompt, însă din păcate pentru cei doi nu s-a mai putut face nimic. Este important ca în acest moment să evitați ieșirea la ape curgătoare, pentru că tragediile ne pândesc. Condoleanțe familiilor îndurerate și sperăm că poate aceste incidente vor fi exemple pentru viitor, astfel tinerii în special nu se vor mai avânta în aceste ape nesigure și vor prefera ștrandurile cu salvamari.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE