Povestea unui vis împlinit: Sătmăreanul Rareș Miclăuș, angajat al departamentului Team-management de la Federația Germană de Fotbal

Povestea unui vis împlinit:  Sătmăreanul Rareș Miclăuș, angajat al departamentului Team-management de la Federația Germană de Fotbal
||

Nu toți cei care trăiesc pentru fotbal ajung mari jucători. Unii ajung însă exact acolo unde se construiește fotbalul mare, în spatele scenei, prin muncă, perseverență și pasiune. Rareș Miclăuș (24 ani), un tânăr din Satu Mare, este unul dintre acele exemple care demonstrează că visele pot deveni realitate chiar și fără a fi în centrul terenului.

Începând cu luna februarie, Rareș Miclăuș va face un pas important în cariera sa profesională, devenind angajat al Federației Germane de Fotbal (DFB), unde va activa în departamentul de Team Management, la sediul central din Frankfurt. Deocamdată, este vorba despre un stagiu de practică, dar unul extrem de valoros, într-una dintre cele mai bine organizate federații de fotbal din lume.

„Este o experiență pe care am așteptat-o foarte mult. Sunt nerăbdător să încep munca alături de colegii din Germania”, spune Rareș.

Un drum construit pas cu pas

Povestea lui Rareș Miclăuș nu începe la Frankfurt, ci la Satu Mare, în tribunele stadionului Olimpia de unde nu a lipsit de la meciuri din 2012. Absolvent al Liceului German ” Johann Ettinger” Satu Mare , unde a studiat încă din clasa I, Rareș și-a continuat parcursul educațional la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, la Relații Internaționale, secția germană. Încă din acea perioadă, a înțeles că educația și limbile străine pot deschide uși inclusiv în fotbal.

Cu mult înainte de diplome și funcții, pasiunea sa pentru Olimpia se manifesta într-un mod aparte. La doar 14 ani, Rareș a uimit Satu Mare construind o machetă fidelă a Stadionului Municipal, realizată din peste 4.000 de piese Lego, după aproape doi ani și jumătate de muncă. Tribunele, intrările, scările și tabela au fost reproduse în cele mai mici detalii, după zeci de ore de documentare chiar pe stadion.

Privind înapoi, acel proiect a fost mai mult decât un hobby. A fost primul semn clar că fotbalul urma să devină pentru el un mod de viață.

De la voluntariat la promovare

Legătura cu fotbalul sătmărean s-a consolidat în timp, Rareș fiind activ în jurul clubului SC Olimpia MCMXXI atât ca voluntar, cât și în zona administrativă. Vara anului 2024 a reprezentat un moment-cheie, când a fost voluntar la Campionatul European din Germania, la meciurile disputate la Dortmund.

Ulterior, a urmat o colaborare de un an cu Federația Română de Fotbal, unde a activat ca ofițer de legătură pentru loturile naționale de juniori și pentru echipele străine venite în România la turnee și meciuri amicale. Responsabilitatea sa începea din momentul sosirii delegațiilor și se încheia la plecare, totul trebuind să funcționeze fără sincope.

În paralel, Rareș Miclăuș a fost team manager la Olimpia MCMXXI Satu Mare, club alături de care a trăit bucuria promovării din Liga a 4-a în Liga a 3-a. În 2024, colaborarea cu clubul s-a încheiat, dar experiența acumulată a cântărit decisiv în următorul pas al carierei sale.

Momentul care a făcut diferența

În vara anului trecut, în cadrul Campionatului European U19 organizat la București, Rareș a lucrat direct cu naționala Germaniei U19. Profesionalismul, organizarea și seriozitatea sa nu au trecut neobservate, iar acele zile au reprezentat momentul care i-a deschis ușa către DFB Campus, centrul de elită al Federației Germane de Fotbal.

La Frankfurt, Rareș va colabora cu toate loturile naționale de juniori, atât masculine, cât și feminine, în rol de asistent al team managerilor.

Un mesaj pentru tineri

Pentru tinerii care visează la o carieră în fotbal, Rareș Miclăuș are un mesaj simplu și sincer:

„Să-și urmeze pasiunea și să fie perseverenți. În fotbal, fără pasiune nu se poate. Vor fi momente grele, dar pasiunea te ține acolo. Iar limbile străine sunt extrem de importante, pentru că la un anumit nivel fotbalul devine internațional.”

Un exemplu care dă speranță

Povestea lui Rareș Miclăuș demonstrează că fotbalul nu înseamnă doar jucători și goluri. Înseamnă și oameni din umbră, care muncesc, organizează și cresc odată cu acest sport. De la un stadion construit din piese Lego, la promovări și, mai nou, la Federația Germană de Fotbal, drumul său este dovada că visurile începute în copilărie pot deveni realitate.

Pentru tinerii din Satu Mare și din județ, Rareș Miclăuș rămâne un exemplu clar: cu muncă, educație și pasiune, drumul spre fotbalul mare este posibil. Baftă Rareș!

povestea lui Rareș într-un interviu acordat emisiunii Actualitatea sătmăreană de la Nord Vest TV

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
ggg
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda