Gata cu pauzele pentru ”Națională”. Revenim la meciurile de Liga a 2-a

Gata cu pauzele pentru ”Națională”. Revenim la meciurile de Liga a 2-a
După pauza competițională cauzată de acțiunile echipelor naționale, Liga 2 își reia cursul în acest final de săptămână cu etapa a doua din play-off și play-out, rundă care readuce în prim-plan miza promovării, dar și lupta pentru evitarea retrogradării.

Capul de afiș al rundei din play-off este duelul dintre Corvinul Hunedoara și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, în timp ce la Steaua București se dă startul etapei încă de joi seară, într-un meci contra celor de la Chindia Târgoviște.
În paralel, toate privirile din partea inferioară a clasamentului se îndreaptă către play-out, acolo unde fiecare punct devine vital.
CSM  Olimpia  joacă  acasă cu Dumbrăvița lui Fabian
Pentru publicul sătmărean, atenția se mută sâmbătă dimineață, de la ora 11:00, pe stadionul „Daniel Prodan”, unde CSM Olimpia Satu Mare primește vizita formației CSC Dumbrăvița.
Dincolo de importanța punctelor puse în joc, partida are și o încărcătură aparte: echipa oaspete este antrenată de sătmăreanul Florin Fabian, fost jucător emblematic și antrenor la Olimpia Satu Mare.
Astfel, confruntarea capătă și o notă emoțională, fiind un duel între un antrenor format la Satu Mare și echipa orașului. Iar pentru CSM Olimpia e și un motiv de revanșă după înfrângerea severă în fața bănățenilor în meciul din sezonul regular. În plus, e primul meci acasă de la cooptarea în staff-ul ethnic a lui Cristi Pustai.
Puncte grele într-o etapă echilibrată
În Grupa B a play-out-ului, lupta este extrem de strânsă, iar fiecare etapă poate schimba configurația clasamentului. În aceste condiții, pentru Olimpia, meciul de pe teren propriu devine esențial în economia sezonului.
Cu sprijinul propriilor suporteri și avantajul terenului, sătmărenii speră să înceapă această parte a competiției cu dreptul și să facă un pas important spre atingerea obiectivului.
De partea cealaltă, Dumbrăvița vine motivată, inclusiv prin prisma dorinței antrenorului de a obține un rezultat pozitiv chiar pe teren „de acasă”. Mai ales că echipa din Banat vine după un eșec nemeritat la Chiajna în prima etapă, cu un gol anulat pentru un offside la limită, în ultimul minut…În plus, Dumbrăvița nu-și permite pași greșiți după ce Șelimbăr s-a apropiat amenințător de locul salvator …
Reluarea campionatului aduce din nou fotbalul în prim-plan la Satu Mare, iar suporterii sunt așteptați în număr cât mai mare pentru a susține echipa într-un moment important al sezonului.
Sâmbătă, de la ora 11:00, pe „Daniel Prodan”, nu va fi doar un simplu meci de play-out, ci o confruntare cu orgolii, emoții și o miză care poate cântări decisiv în finalul de campionat.
Chiar dacă mai sunt șanse minime de salvare, CSM Olimpia trebuie să creadă în ele. Și să lupte pentru fiecare punct.
 Program etapa 2 play-off Liga 2, sezon 2025-2026:
joi, 2 aprilie 2026, ora 20:30
Steaua Bucureşti – Chindia Târgovişte – tv
vineri, 3 aprilie 2026, ora 17:30
FC Bihor Oradea – FC Voluntari – tv
sâmbătă, 4 aprilie 2026, ora 12:30
Corvinul Hunedoara – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – tv
Program etapa 2 play-out Liga 2, sezon 2025-2026:
Grupa A
sâmbătă, 4 aprilie 2026, ora 11:00
AFC ASA Târgu Mureş – Metalul Buzău 
CS Dinamo Bucureşti – Politehnica Iaşi
Ceahlăul Piatra Neamţ – CS Gloria Bistrița 
AFC Câmpulung Muscel – CSM Slatina
Grupa B
sâmbătă, 4 aprilie 2026, ora 11:00
ACSM Reşiţa – FC Bacău – YouTube FRF
CS Tunari – CS Afumaţi 
CSC Şelimbăr – Concordia Chiajna 
CSM Olimpia Satu Mare – CSC Dumbrăviţa

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te