Dans sportivLoga Dance School, rezultate remarcabile la Blackpool
- WDSF DanceSport Festival este una dintre cele mai prestigioase competiții de dans sportiv din lume
În perioada 25–29 martie 2026, sportivii de la Loga Dance School au reprezentat România la WDSF DanceSport Festival – Blackpool, una dintre cele mai importante competiții internaționale de dans sportiv. Evenimentul, desfășurat în Marea Britanie, a reunit peste 620 de perechi din 52 de țări, confirmând încă o dată nivelul ridicat al competiției.
Printre reprezentanții școlii s-a remarcat perechea formată din Fania Cezar și Fusle Ariana, care a concurat la trei categorii și a reușit performanța de a se califica în două finale.Rezultatele obținute:
Juvenile 2 (6 dansuri) – locul 5 din 11 perechi
Juvenile 2 Standard – locul 6 din 11 perechi
De asemenea, la categoria Juvenile 2 Latino, sportivii au fost foarte aproape de calificarea în finală, ratând la limită acest obiectiv:
Locul 7 din 14 perechi, la doar un punct distanță de finală
Participarea la o competiție de asemenea anvergură reprezintă o confirmare a muncii, disciplinei și progresului constant al sportivilor, dar și a calității pregătirii oferite de antrenori.
Reprezentanții Loga Dance School au transmis mulțumiri părinților pentru susținerea permanentă, antrenorilor pentru profesionalism și dedicare, precum și sportivilor pentru determinarea demonstrată atât în antrenamente, cât și în competiții.
Rezultatele obținute la Blackpool subliniază evoluția promițătoare a tinerilor dansatori și consolidează prezența școlii pe scena internațională a dansului sportiv.
























