Bota și Matei, în lotul României U18

Bota și Matei, în lotul României U18
Darius Bota, format la Primavera și CSM Olimpia, și Cosmin Matei, care evoluează pentru CSM  Olimpia   în Liga 2, fac parte din lotul României U18 pentru turneul din Portugalia. Pentru cei doi tineri fotbaliști, miza este una uriașă: un loc în echipa care poate scrie istorie la Campionatul Mondial U17 din Qatar.
Fotbalul sătmărean are din nou motive de mândrie la nivel internațional. Doi tineri jucători cu legături puternice cu Satu Mare, Darius Bota și Cosmin Matei, au fost convocați la naționala României U18, care se pregătește pentru un turneu important în Portugalia.
Selecționata pregătită de Mircea Diaconescu va participa, între 29 septembrie și 5 octombrie, la Turneul celor Patru Națiuni, unde va întâlni Turcia, Portugalia și Uzbekistan.
Pentru Darius Bota, convocarea reprezintă o nouă confirmare a progresului făcut în ultimii ani.
Atacantul sătmărean și-a început aventura în fotbal la Primavera Satu Mare, unde și-a făcut primii pași în acest sport. Ulterior, a ajuns la CSM Olimpia și la Miercurea Ciuc, unde și-a continuat formarea în cadrul AFK Csíkszereda.
Tânărul atacant a făcut deja pasul spre fotbalul de seniori și a bifat apariții pentru echipa din Miercurea Ciuc în SuperLiga României.
Un alt nume familiar microbiștilor sătmăreni este Cosmin Matei.
Fundașul aparține de CFR Cluj, însă în actualul sezon îmbracă tricoul Olimpiei Satu Mare, în Liga 2, în urma colaborării dintre cele două cluburi.
Matei profită de fiecare minut primit. În ultimele trei partide de campionat, acesta a strâns peste 100 de minute pe teren, acumulând experiență importantă la nivelul eșalonului secund.
Evoluțiile sale i-au adus și convocarea la reprezentativa U18, iar perioada petrecută la Satu Mare poate reprezenta o etapă importantă în dezvoltarea tânărului fundaș.

Trei meciuri în Portugalia
Naționala României U18 va avea parte de trei teste în Portugalia.
29 septembrie, Lousada: România – Turcia
2 octombrie, Paredes: România – Portugalia
5 octombrie, Lousada: România – Uzbekistan
Generația actuală are și un obiectiv istoric. România s-a calificat pentru prima dată în istorie la Campionatul Mondial U17, competiție care va avea loc în Qatar, între 19 noiembrie și 13 decembrie.
România va evolua în Grupa K, alături de Mexic, Venezuela și Camerun.
Programul tricolorilor:
21 noiembrie: România – Mexic
24 noiembrie: România – Venezuela
27 noiembrie: România – Camerun
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand