În cadrul Programului de educaţie ecologică ”Iubeşte păsările – Respectă biodiversitatea judeţului tău”, ieri s-a desfăşurat la Moftinul Mic cea de a doua activitate a programului, materializată prin seminarul interactiv în aer liber cu tema ”Impactul schimbărilor climatice asupra biodiversităţii zonelor umede” şi acţiunea de plantare de puieţi pe fostul amplasament al depozitului de deşeuri de pe raza comunei Moftin. Cuvântul de bun venit a fost rostit de primarul comunei Moftin, Gheorghe David, iar scopul acţiunii a fost prezentat de directorul executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Satu Mare, Elisabeta Bekessy. În prima parte, reprezentantul APM, Adriana Culda, a ţinut pentru cei 100 de elevi de la cele 13 instituţii de învăţământ înscrise în program o oră de educaţie ecologică interactivă.
În cea de a doua parte, toţi cei prezenţi au plantat o mie de puieţi de stejari pedunculari pe fostul amplasament al depozitului de deşeuri de pe raza comunei Moftin, care la momentul plantării a fost deja împrejmuit de Primăria Moftin. Atât elevii cât şi cadrele didactice, cu sprijinul Primăriei Moftin care a asigurat echipamentul de lucru, au reuşit în timp record de trei ore să sădească o mică pădure de stejari, copăcei care vor forma o nouă oază de verdeaţă pe teritoriul comunei Moftin. Această acţiune de plantare foarte bine organizată de Primăria Moftin s-a realizat în cadrul campaniei iniţiate de APM Satu Mare în parteneriat cu Consiliul Judeţean Satu Mare şi Direcţia Silvică Satu Mare.
Pavel Prodaniuc