Cum au fost percepute ţinuturile Sătmarului de către cel mai mare istoric al românilor



Nicolae Iorga 1

La începutul secolului XX marele istoric Nicolae Iorga a vizitat ţinuturile Sătmarului, publicându-şi însemnările, prima, în “Neamul românesc în Ardeal şi Ţara Ungurească la 1906”, şi a doua, apărută în 1923, intitulată “În părţile liberate”.

Prima vizită în Sătmar
Din studiul istoricului Viorel Câmpean – “Oameni şi locuri din Sătmar” aflăm că relatările despre momentele călătoriei efectuate de Nicolae Iorga la începutul de secol XX prin părţile noastre sunt cuprinse în cartea XVIII-a, intitulată “Sălagiul, Sătmarul, Oradea Mare”.

Ajuns la Baia Mare, pe atunci un orăşel mai mic decât Satu Mare, Iorga purcede către ţinuturile sătmărene: “Printr-un ţinut de dealuri tot mai joase înaintăm către Sătmar. Firmele de staţii sunt altfel alcătuite, încât numele românesc nu se poate desluşi, nici gâci măcar. Şi totuşi acest nume există. […] Dar în foarte multe părţi limba e pierdută: predica se ţine, ca în Sătmar, ungureşte pe urma bietei liturghii străvechi române. Pe morminte tot ungureşte se face pomenirea morţilor, şi un preot mai îndrăzneţ, care a vrut să oprească această datină, a fost silit să-şi părăsească parohia de chiar ai săi, pe care-i înteţea administraţia”.

Aici trebuie să precizăm că, deşi trecuseră mulţi ani de la mizeriile operate de administraţie parohului Petru Bran, Iorga avea cunoştinţă de ele. Şi cuvintele lui Iorga: “De scăderile alor tăi te doare mai mult decât de ale străinilor. Păcatele unui neam cu linguşiri, cred că-i faci o proastă îndatorire”, adevărat crez al său, dovedesc că nu s-a abătut nici în paginile acestei cărţi de la principiile sale.

Nicolae Iorga 3

Continuă Iorga: “În această cale satele nu prea se văd. O dată numai linia taie marginea uneia din ele, şi atunci văd o biserică de zid joasă, cu fereştile mici, cu tavanul înalt de lemn negru, învăluit ca o măciucă. E desigur o veche zidire, şi tot aşa desigur este că ea a fost ridicată de români”. “La Sătmar se ajunge seara. […] În cele mai vechi timpuri, înaintea mişcărilor de coloni şi întemeierilor de oraşe, era aici, pe câmpia roditoare, un mare sat al nostru. Nemţii s-au aşezat în el deschizând prăvălii şi alcătuind un târg, şi de aici adausul : <<Németi>>. Apoi rasa lor s-a stins, şi în loc au venit ungurii, care sunt astăzi singurii stăpâni, dacă nu se pun în socoteală destui evrei trecuţi la îmbrăcămintea şi limba naţiunii dominante, şi cele 3000 de români necăjiţi care au nevoie de predica ungurească”. Surprinzător de exacte sunt informaţiile lui Iorga, îndeosebi cu privire la cifra românilor din oraşul Satu Mare; şematismul greco-catolic de Gherla din anul 1903 prezenta o cifră foarte apropiată de cea avansată de istoric. Din Satu Mare Nicolae Iorga s-a îndreptat cu trenul către Valea lui Mihai, urmând drumul către Oradea.

A doua vizită în Sătmar
A doua vizită în Satu Mare, despre care ne-a rămas relatare scrisă, datează din 1923. Călătorul ar fi dorit să vadă multe înfăptuiri; concluzionează chiar la finele paginilor alocate periplului sătmărean faptul că eram „numai la începutul datoriei noastre”. Cuvintele acestei vizite sunt mai cunoscute, şi le redăm ca o pioasă aducere aminte pentru vestitul istoric: „Foarte veche aşezare, acest Sătmar – poporul aşa-i zice; nouă ne place însă forma de Satu Mare, din care e posibil să se fi derivat singura formă care e în adevărată întrebuinţare azi. […] Noi avem o biserică unită, unde azi serveşte fiul părintelui V. Lucaci, care el însuşi, într-o situaţie cvasi-vicarială, e reţinut în casă de bătrâneţe. Ortodocşii şi-au pregătit o sală de slujbă într-o casă particulară; se adună bani pentru o clădire vrednică, găsindu-se credincioşi şi prin satele vecine. Se strânge material pentru un muzeu al nostru, şi am găsit aici interesante manuscripte cu cântece populare de acum sute de ani”.

Iată deci că nu era doar o călătorie de plăcere ci una care includea şi un scop ştiinţific. Printre alte învăţăminte aduse de această carte pentru un cercetător contemporan al istoriei românilor este faptul că şi atunci, ca şi acum, cercetarea adevărată se poate face doar cu multă pasiune şi mai mereu doar cu forţele personale, Iorga precizând în prefaţa ediţiei prime faptul că a călătorit totdeauna pe banii săi. Şi totuşi, cu astfel de jertfe, Iorga a lăsat în urmă o operă vastă.

Nicolae Iorga

Intelectualitatea băimăreană a considerat la rându-i călătoriile lui Iorga, evenimente pentru locurile noastre, astfel că a reuşit să convingă edilii să facă neuitată trecerea pe acolo a ilustrului călător, o placă memorială amintind trecătorilor prin reşedinţa de astăzi a judeţului Maramureş că pe acolo şi-a purtat paşii acum un secol şi mai bine marele istoric şi călător Nicolae Iorga. Frumuseţea paginilor alocate ţinuturilor sătmărene, chiar dacă uneori consemnează realităţi dureroase, demonstrează că, înainte de Marea Unire, parcă prefigurând inegalabilul eveniment, România profundă şi-a trimis un vrednic sol şi în părţile noastre.

Nicolae Ghişan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts