Atmosfera culturală a oraşului Satu Mare a fost întregită prin afirmarea unor artişti plastici, autori ai unor lucrări de artă de o autentică valoare. Printre aceştia se remarcă pictorul Aurel Popp, unul dintre cei mai valoroşi artişti ai Transilvaniei şi implicit al Sătmarului, între cele două războaie mondiale. Cunoscut şi apreciat pentru realizările din domeniul picturii, graficii şi sculpturii, numele şi activitatea artistului Aurel Popp au stat în atenţia ziarelor şi revistelor sătmărene, impunându- se în viaţa culturală a Sătmarului prin valoarea şi talentul său.Atmosfera culturală a oraşului Satu Mare a fost întregită prin afirmarea unor artişti plastici, autori ai unor lucrări de artă de o autentică valoare. Printre aceştia se remarcă pictorul Aurel Popp, unul dintre cei mai valoroşi artişti ai Transilvaniei şi implicit al Sătmarului, între cele două războaie mondiale. Cunoscut şi apreciat pentru realizările din domeniul picturii, graficii şi sculpturii, numele şi activitatea artistului Aurel Popp au stat în atenţia ziarelor şi revistelor sătmărene, impunându- se în viaţa culturală a Sătmarului prin valoarea şi talentul său.
Începuturile carierei
La 30 august 1879 în comuna Căuaş (în Comitatul Sălaj actualmente în judeţul Satu Mare) se naşte Aurel Popp, într-o veche familie de preoţi greco- catolici. Rămâne orfan de tată (preotul greco-catolic Samuil Popp) şi duce o copilărie plină de griji împreună cu fraţii săi (Ioan, Mihai şi Octavian), de la această dată cei patru băieţi fiind crescuţi în exclusivitate de mamă (Maria Popp, n. Şoproni). Urmează şcoala primară în Căuaş, apoi în comuna Craidorolţ, după care în oraşul Carei unde frecventează şi liceul şi unde se împrieteneşte cu poetul Ady Endre. Din această perioadă datează primele încercări artistice. În anul 1899 se înscrie la Şcoala superioară de desen şi caligrafie din Budapesta ducând în continuare o viaţă plină de lipsuri. În anul IV, este trimis în Italia cu o bursă de studiu unde vizitează Roma, Siena, Perugia, Assisi şi Orvieto. După obţinerea diplomei de profesor de desen se întoarce la Satu Mare unde îşi petrece vacanţa desenând şi pictând. La sfârşitul acestui an este încorporat iar în 1904 îşi îndeplineşte stagiul militar la Viena unde vizitează muzeele şi frecventează cursurile Academiei de Belle Arte. Doi ani mai târziu activează, pe rând, ca desenator tehnic, profesor suplinitor la un liceu particular, iar în cele din urmă profesor de desen la Liceul Regal Maghiar din Satu Mare (actualul Liceu Mihai Eminescu) unde a activat până la începutul Primului Război Mondial (1914). Se căsătoreşte cu Irina Madzsar, cu care va avea trei băieţi (Aurel, Augustin şi Sabin). Participă la Salonul din Budapesta, la care participă apoi în fiecare an, debutul său fiind remarcat elogios de presă.
Pe frontul primului război mondial
Între anii 1911 – 1913 primeşte din partea Ministerului Cultelor o bursă de studii la Paris unde se înscrie la Academia Julian pentru a studia pictura. În paralel, urmează cursurile de sculptură ale lui Paul Landovski sculptor francez de origine poloneză, autor al lucrării monumentale „Cristo Redentor” (Cristos Mântuitorul) din Rio de Janiero. Câştigă în câteva rânduri premiul I pentru pictură şi desen. Pentru a se putea susţine financiar, prestează la Paris diverse munci brute, inclusiv la docurile de pe malurile Senei. Călătoreşte la Meissen (unde studiază ceramica), la Londra şi Berlin. Obţine prelungirea bursei şi, după o scurtă vizită în ţară, se reîntoarce la Paris. Pe 28 iulie 1914 izbucneşte Primul Război Mondial iar la 1 august este convocat sub arme în armata austro-ungară. Se află pe fronturile din Italia şi Rusia iar experienţa de participant activ pe front este determinantă în evoluţia ulterioară a viziunii sale artistice cu implicare socială (materializată mai târziu prin realizarea unei serii de lucrări, unele de mari dimensiuni, cu tematică antimilitaristă). În perioada anilor de front execută un număr impresionant de desene şi schiţe, de la portrete ale unor camarazi de arme, la scene din tranşee.
Revoluţia prin pictură
Asemeni altor intelectuali cu vederi stângiste din epocă, se alătură mişcării revoluţionare şi este anchetat. Este ales preşedinte al sindicatului pe ţară al profesorilor de desen.În anul 1921 din iniţiativa lui Emil Isac, Ioan Thorma şi Aurel Popp se organizează la Cluj ampla expoziţie de artă plastică Collegium Artificum Transilvanicorum, cu participarea a peste 80 de artişti. Aurel Popp expune 32 de lucrări. Încearcă, fără rezultat, să înfiinţeze la Satu Mare o şcoală de artă pentru copiii săraci talentaţi. Pentru a-şi câştiga existenţa începe să se ocupe cu olăritul. Un an mai târziu este vizitat la Satu Mare de Nicolae Tonitza. Relaţia lor se transformă într-o strânsă prietenie, documentată de o corespondenţă întinsă pe mai mulţi ani. Apare în revista Artele frumoase articolul lui Tonitza despre Aurel Popp. Din cauza criticilor publice aduse statului, acesta din urmă anulează singura comandă acordată artistului, lucrarea Moartea lui Decebal (obţinută iniţial prin intervenţia lui Octavian Goga). Tot în această perioadă are loc contactul cu Colonia de pictură de la Baia Mare (fondată de pictorul Simon Hollosy 1896). Se separă după un timp de acest grup (pictura sa contravenind stilului propriu-zis de la Baia Mare) şi se retrage cu atelierul la Baia Sprie, o mică localitate lângă Baia Mare. În jurul său se grupează numeroşi alţi pictori cu vederi avant-gardiste proveniţi din cadrul aceleiaşi colonii. La Satu Mare conduce atelierul de porţelanuri şi olărie DAC, întreprindere care ulterior va falimenta (se păstrează însă o serie întreagă de prototipuri). În această perioadă realizează lucrările sale de mari dimensiuni cu tematică socială şi antimilitaristă. În perioada ocupaţiei horthyste a Ardealului de Nord a fost expus atacurilor presei fasciste, din cauza atitudinii sale moderate, împotriva războiului. După război lucrează la un ciclu de compoziţii inspirate din viaţa muncitorilor forestieri din Ţara Oaşului, după cum proiectează un monument dedicat lui Nicolae Bălcescu. În anii ’50 începe un ciclu de studii pentru compoziţii dedicate unor personaje istorice din Ardeal: Gheorghe Doja, Horea, Cloşca şi Crişan, Avram Iancu după cum se implică şi la restaurarea casei natale a poetului Ady Endre şi execută mai multe schiţe pentru monumentul poetului. Participă la expoziţia Pentru pace, organizată de Muzeul de Artă Cluj. În 1958 i se conferă titlul de Artist Emerit însă nu merge să-şi ridice distincţia iar doi ani mai târziu, încetează din viaţă, pe 8 august cu puţin înainte de a împlini 81 de ani.
Nicolae Ghişan
