More


    Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos

    - Advertisement -

    În fiecare an, la 6 august, Biserica prăznuieşte Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos pe Muntele Taborului, înaintea Sfinţilor Apostoli Petru, Ioan şi Iacob, cărora li se descoperă slava cea dumnezeiască, potrivit troparului intonat în toate bisericile cu prilejul acestei zile binecuvântate: “Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând Învăţăceilor Tăi mărirea Ta, pe cât li se putea arăta. Strălucească şi nouă păcătoşilor lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu; Dătătorule de lumină, mărire Ţie!” În lumina cerească, alături de Iisus, stau două personalităţi ilustre ale Vechiului Testament: Moise – prin care Dumnezeu a dat Legea, şi Ilie – prin intermediul căruia această Lege a fost apărată. Faţa Domnului străluceşte precum soarele, hainele Lui sunt albe ca lumina, iar glasul Tatălui din înălţimea cerului ne adresează tuturor următoarele cuvinte: “Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L” (Matei XVII; 1-9, Luca IX; 28-36). Schimbarea la Faţă simbolizează o înnoire radicală a vieţii omului, constând în săvârşirea binelui, a faptelor bune şi în abandonarea păcatului, punând în practică învăţăturile cuprinse în Evanghelia Mântuitorului Hristos şi, îndeosebi, mesajul iubirii transmis nouă de Fiul lui Dumnezeu: “Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan XIII; 34-35).

    I. Schimbarea naturii înconjurătoare. Acest praznic împărătesc, care se mai numeşte “Probejanie” sau “Probajenii”, are o importanţă deosebită în tradiţia populară, aducând nenumărate transformări în curgerea anului, anunţând, ca o zi de hotar, sfârşitul verii. Această denumire derivă din ideea că poporul nostru crede că din această zi începe “să se probajenească”, adică să se îngălbenească frunzele pomilor şi ale copacilor. Întreaga natură se schimbă. Stolurile de păsări, berzele în special, încep să se pregătească de zbor. Florile, care ne-au înfrumuseţat viaţa cu parfumul şi gingăşia lor, încep să se ofilească şi să moară. Este un semn că vara se apropie de sfârşit, că vine toamna. Este o dovadă că totul e trecător în lume, inclusiv viaţa omului şi că “ceea ce a mai fost, aceea va mai fi şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare”, după cum citim în cartea Ecclesiastul, cap. I, v. 9.

    II. Semnificaţia praznicului în cadrul familiei. În această zi (ca de altfel în toate zilele) fiecare persoană are datoria de a se comporta frumos cu cei din jur, lăsând la o parte certurile, intrigile, interesele egoiste şi militând pentru menţinerea păcii şi a armoniei în familie. În special, copiii trebuie să fie ascultători, cuminţi, iubitori, recunoscători şi respectuoşi faţă de părinţii lor, ca să nu fie “proboziţi” (ocărâţi sau mustraţi), deoarece vor fi proboziţi tot anul. Apoi, oamenii nu trebuie “să se probozească”, să se hulească între ei, ca să nu fie necăjiţi şi întristaţi. Gospodarii se străduiesc ca acest praznic să îi găsească “împăciuiţi” unii cu alţii, fiindcă duşmănia din această zi se poate prelungi pe întreg cursul anului. În anumite privinţe, ziua Schimbării la Faţă a Domnului – reprezentând cumpăna dintre două anotimpuri: vara şi toamna – se aseamănă cu ziua de Anul Nou, care simbolizează cumpăna dintre ani. Comportamentul din ambele zile poate fi hotărâtor pentru tot restul anului. Putem deduce din această concepţie un sens moralizator, care îndeamnă pe om spre bunătate, blândeţe, spre statornicirea bunei înţelegeri în cadrul relaţiilor interumane, în detrimentul răutăţii şi al invidiei.

    III. Tradiţii. Obiceiuri. Superstiţii. Tradiţia spune că în această zi nu se lucrează sub nicio formă, mai ales pe câmp. Cel care îndrăzneşte să lucreze în ziua de praznic ar putea avea parte de întâmplări neplăcute: ori i se va rupe coasa, ori se va îmbolnăvi, ori îi vor muri animalele. Este important să domnească pretutindeni o atmosferă de aleasă sărbătoare, participând toată suflarea la sfintele slujbe oficiate în biserică, unde oamenii se împărtăşesc din slava şi lumina dumnezeiască de pe Muntele Taborului. Cerul este deschis şi Dumnezeu primeşte rugăciunile de cerere, de mulţumire şi de laudă adresate Lui din partea credincioşilor. Fetele nu trebuie să se “laie” (să nu se pieptene) decât numai dacă merg la biserică, întrucât se zice că nu le mai creşte părul, element esenţial al frumuseţii feminine, având un rol hotărâtor în momentul în care un fecior curtează o fată de măritat, putând deveni chiar un criteriu după care băiatul respectiv va face alegerea. Acum se culeg de pe câmp unele plante de leac, alune şi flori, folosite pentru descântece şi împotriva frigurilor. Alunele, bune pentru friguri, sunt culese de către femei care trebuie să facă trei închinăciuni atunci când le adună. Dintotdeauna poporul a crezut în puterea miraculoasă a unor ceaiuri şi alifii pe bază de plante. Şi pe bună dreptate, deoarece administrarea acestora a condus la vindecarea multor boli, considerate chiar incurabile. Se culeg avrămeasa, împărăteasa, muşeţelul, leuşteanul şi usturoiul, precum şi alte bălării care vor fi întrebuinţate de-a lungul anului ca leacuri împotriva unor boli. Până la această dată nu se mănâncă mere şi pere, excepţie făcând gravidele şi copiii, căci lor le poate veni pofta oricând. Aceste poame se pot duce şi la biserică spre a fi sfinţite de către preot. Fiindcă sărbătoarea cade în Postul Sfintei Mării, se face dezlegare la peşte, chiar dacă s-ar întâmpla să fie miercuri sau vineri. Astfel, cei care îşi serbează acum ziua de naştere au parte de puţină îngăduinţă din partea lui Dumnezeu, putând mânca peşte. De fapt, postul de dinaintea Adormirii Maicii Domnului este binevenit pentru sănătatea sufletului şi a trupului, înlăturând pentru două săptămâni “mâncarea grasă” şi înlocuind-o cu fructe şi legume, care se găsesc din plin în această perioadă. Omul este dator, însă, să se gândească şi la suflet, împodobindu-l cu virtuţi alese, Schimbarea la Faţă identificându-se cu o zi a a omeniei, a iertării, a împăcării, a într-ajutorării şi a iubirii. Grăitoare sunt în acest sens înţeleptele vorbe populare: “Cele rele să se spele / Cele bune să se adune / Vrajba dintre noi să piară / Şi neghina din ogoară”.

    Acest praznic reprezintă o dovadă că poporul nostru conştientizează prezenţa şi rolul lui Dumnezeu în viaţa lui. Din stricteţea cu care sunt respectate sărbătorile, în general, reiese o anumită frică faţă de Dumnezeu. Însă, această frică este bazată pe un respect reciproc între om şi divinitate: dacă omul Îl respectă pe Dumnezeu, acordându-I cinstea cuvenită, atunci şi Dumnezeu la rândul Său îl va respecta pe om, ascultându-i rugăciunile şi dăruindu-i belşug în toate. Tradiţia populară se împleteşte cu credinţa în Dumnezeu, iar rezultatul este unul benefic pentru om, modelându-i personalitatea şi orientându-l spre împlinirea scopurilor propuse de el pe plan familial şi profesional.

    Preot dr. Cristian Boloş



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    panouri fotovoltaice satu mare