Copiii de la Grădiniţa “Dumbrava Minunată”, poliţişti pentru o zi

copii

Preşcolarii de la Grupa mare a Grădiniţei “Dumbrava Minunată”, educatori Florica Dobran şi Nicoleta Gale, au fost invitaţi ieri dimineaţă la o activitate de educaţie rutieră desfăşurată în teren, în cadrul proiectului Poliţist Junior. Reprezentanţii Poliţiei, inspectorul Felicia Hrihorişan, din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu poliţişti din cadrul Biroului Rutier Satu Mare, le-au prezentat copiilor principalele reguli de circulaţie pe care trebuie să le respecte în calitate de pietoni pentru a preveni implicarea preşcolarilor în evenimente rutiere.

Întâlnirea a avut loc la o trecere de pietoni aflată în apropierea grădiniţei, informaţiile teoretice fiind apoi completate de demonstraţii practice. Copiii au traversat strada împreună cu poliţiştii şi educatoarele, fiind corectaţi atunci când au greşit şi încurajaţi atunci când au dovedit spirit de observaţie şi comportament adecvat în trafic.

Fiecare copil a avut apoi ocazia de a îmbrăca uniforma de Poliţist Junior şi de a ajuta adevăraţii poliţişti să dirijeze circulaţia rutieră, reuşind astfel să înţeleagă mai bine rolul poliţistului rutier în stradă.Acţiunea s-a dovedit benefică şi atractivă pentru copii, aceştia reuşind să-şi ducă la bun sfârşit misiunea de Poliţişti Juniori.
Proiectul Poliţist Junior se află la a treia ediţie în acest an, fiind realizat de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare în parteneriat cu Fundaţia Maria şi parteneri media. Activităţile vor continua în perioada următoare, până la sfârşitul anului şcolar.
Pavel Prodaniuc

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Maraton teatral al Trupei Mihai Raicu în luna ianuarie

Trupa „Mihai Raicu” va juca în partea a doua a lunii ianuarie 9 spectacole în 8 zile, producții recente și reluări, în Sala Mare...

Alți trei cetățeni algerieni, prinși la graniță

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au depistat trei cetățeni din Algeria care intenționau să treacă ilegal...

Țigări în valoare de 5.850 lei, confiscate dintr-o autoutilitară oprită în trafic

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare au oprit în trafic o autoutilitară, în care au fost descoperite,...

Peste 190 misiuni şi situații de urgență gestionate într-o săptămână

În perioada 13 – 19 ianuarie, pompierii sătmăreni au executat 128 intervenţii SMURD, au intervenit pentru stingerea a nouă incendii, au fost solicitaţi în...

Mituri, legende şi poveşti din Maramureş şi Crişana

Istoria evoluţiei culturii populare din Crişana şi Maramureş sub aspectul fundamentelor etnologice se articulează pe o solidă zestre folclorică, bogată în mituri, legende şi...