Echipa de judo a CSM Satu Mare și-a reluat pregătirile zilele trecute. De duminică și până pe 21 ianuarie judoka se află într-un cantonament la Poiana Brașov, alături de lotul naţional.
Au făcut deplasarea următorii sportivi: Amado Lazea, Remus Lazea, Marian Halas, Vasile Fușle și Lorand Samel.
Cristian Bodârlău și Eduard Nicolaescu se află în Austria, la un stagiu internațional de pregătire, urmând ca săptămâna viitoare să se alăture lotului în Poiana Brașov. Competițiile internaționale încep în luna februarie, iar în ceea ce privește cele naționale, prima competiție va fi turneul final al diviziei ce se va desfășura la Satu Mare în perioada 5-7 martie.
Vă reamintim că sezonul trecut echipa CSM-ului a cucerit medalia de bronz la Naţionalele de seniori, iar în primăvară, această competiţie pe echipe va avea loc la Satu Mare.
