More


    Gând pentru Vasile Mic la apariţia volumului “O replică de argint”

    - Advertisement -

    În anii 70 – 80 şi după aceea, ca să publici creaţii literare la cunoscutele reviste literare din ţară, era un lucru mare! Şi iată, un oşan autentic, în persoana poetului Vasile Mic şi-a luat “inima-n dinţi” şi a reuşit să apară în paginile unor reviste prestigioase, care promiteau că apare un poet cu totul aparte. Vasile Mic, prietenul meu, s-a aşezat la loc de cinste , de mulţi ani buni, în galeria celor mai valoroşi şi complecşi oameni de cultură, care provin chiar din inima Oaşului. Este un intelectual puternic, cu diverse, profunde şi rafinate preocupări socio-culturale, ancorate în esenţa spirituală a neamului românesc din a cărui rădăcină s-a aprins, din a cărui sevă se hrăneşte, şi pentru neuitarea căruia vibrează, până în cea mai adâncă dimensiune a crezului său. Recenta carte bilingvă, sincer, m-a obligat să spun că, tot mai rar ne este dat să întâlnim oameni în prezenţa cărora istoria se scrie întru-adevăr. Vasile Mic se dovedeşte, prin cele 74 de poeme, un sensibil poet, fin observator al firescului, devenit cu timpul “Prietenul râului” şi trăitorul cu “Teama de pace”. Şi lui i se pare că omul aşezat în genunchi este mai mare ca şi cel ce stă în picioare: “Poţi să te-nchini/ în genunchi,/ prin noroi…” “poţi-dacă poţi-să te faci,/ să tot urci,/ nu cobori,/ nu priveşti/ înapoi/”.În anii 70 – 80 şi după aceea, ca să publici creaţii literare la cunoscutele reviste literare din ţară, era un lucru mare! Şi iată, un oşan autentic, în persoana poetului Vasile Mic şi-a luat “inima-n dinţi” şi a reuşit să apară în paginile unor reviste prestigioase, care promiteau că apare un poet cu totul aparte. Vasile Mic, prietenul meu, s-a aşezat la loc de cinste , de mulţi ani buni, în galeria celor mai valoroşi şi complecşi oameni de cultură, care provin chiar din inima Oaşului. Este un intelectual puternic, cu diverse, profunde şi rafinate preocupări socio-culturale, ancorate în esenţa spirituală a neamului românesc din a cărui rădăcină s-a aprins, din a cărui sevă se hrăneşte, şi pentru neuitarea căruia vibrează, până în cea mai adâncă dimensiune a crezului său. Recenta carte bilingvă, sincer, m-a obligat să spun că, tot mai rar ne este dat să întâlnim oameni în prezenţa cărora istoria se scrie întru-adevăr. Vasile Mic se dovedeşte, prin cele 74 de poeme, un sensibil poet, fin observator al firescului, devenit cu timpul “Prietenul râului” şi trăitorul cu “Teama de pace”. Şi lui i se pare că omul aşezat în genunchi este mai mare ca şi cel ce stă în picioare: “Poţi să te-nchini/ în genunchi,/ prin noroi…” “poţi-dacă poţi-să te faci,/ să tot urci,/ nu cobori,/ nu priveşti/ înapoi/”. Când am început  să caut misterul versurilor, am primit raspunsuri şi din versurile lui, deseori croite pe inima mea. Oricum, sentinţele lui de bun simţ n-au nevoie decât de “urechi s-audă şi ochi să vadă”. Uneori, fără să ne dăm seama, observăm că arma lui Vasile Mic este coloana vertebrală dreaptă şi adevărul, verde-n faţă! Rar am întâlnit un mânuitor al condeiului măiestrind verbul limbii române, dulce-melodios, grav-răscolitor, tăind văzduhul cu o singură respiraţie! “Codul penal/ e bun?/ E nebun?/ Îi condamnă/ pe mişei, / Nu-i condamnă pe ei/ Îi condamnă pe nebuni,/ pe buni/ pe străbuni./ O condamnă/ pe dumneaei…/ Nicicând/ Nu-i condamnă/ pe zei!”. Totuşi deşi rar am şansa să fiu în preajma lui Vasile Mic, niciodată nu am cutezat în a pătrunde dincolo de graniţa afişată peste tot, şi dincolo de care nu a permis nimănui să treacă. Pentru mine, Vasile Mic, este un prototip al omului locului, de care cauţi să-ţi legi obârşia :”Dorul de ţară/ e mai de mult/ decât America, / E de dinaintea/ sinodului/ de la Niceea, / chiar de dinaintea/ proiectării/ Drumului mătăsii./ Dorul de ţară/ e de dinaintea/ naşterii răului,/ E de dinaintea/ cântecului de leagăn,/ E de dinaintea/ dorului / de ţară!” Şi Doamne, ce mare dreptate are Vasile Mic! Îl înţeleg cei care au trăit acest sentiment, eu spun, fără leac, sentiment ce devine o trăire sufletească  pe care nimeni n-o poate descrie, oricât de talentat ar fi! Eu am trăit şi trăiesc aievea aşa ceva! Doamne, greu e! Numai umbrele lăsate de frunze,  umbra de care-şi  aminteşte poetul ne duce la chipul copilului ştiutor de toate, mândru de tabla plină de poveşti. Vasile Mic nu vrea să le răstoarne, nici când porneşte glasul de clopot  sau toaca din cer. Vasile Mic nu-şi dă cu pumnul în piept, nu cântă “Eu sunt român”, ci demonstrează că-i iubitor de ţară prin tot ceea ce face! Şi face bine!:”Ca să faci dovada/ iubirii/ de patrie,/ e de ajuns/ să constaţi/ că semenul tău/ a murit de foame./ Apoi să gândeşti/ pozitiv/ cum că omul/ avea/ de gând/ de o înmormântare/ aleasă.”/ Mi-am dat seama, citind cele 74 de poeme din “O replică de argint” că, Vasile Mic este o excepţie de la starea “amorfă” în care ne aflăm. În această lume în care domneşte minciuna, răutatea şi invidia, sunt şi persoane înţelepte care-şi iubesc neamul şi ţara. Desigur, mulţi dintre ei sunt creatori ce lasă în urma lor lucruri şi pentru viitoarea generaţie. Astfel de om este Vasile Mic, ce are nişte calităţi ce par banale, dar… ce calităţi? patriotism, onestitate, perseverenţă, înţelepciune, creativitate, onoare şi respect. Iată în ce tipar îl pot încadra pe poetul Vasile Mic! De fapt, dacă aş fi întrebat cine-i Vasile Mic? Aş răspunde, fără să mă bâlbâi: Stăjer al culturii, credinţei şi limbii româneşti. Dispune de condei tranşant şi de un talent desăvârşit în arta scrisului. Iubirea faţă de semeni dovedeşte “politica” culturală a neamului său! Oricum, Vasile Mic rămâne un “pilon” de bază al  comunităţii din Călineşti Oaş, chiar din Coca, localităţi de bază ale acestui judeţ. Am eu expresia: În faţa lui – jos pălăria! Am încercat să citesc poeziile şi în traducerea realizată de Ştefan Damian şi, cred, că are muzicalitate aparte, dezvăluind şi acele confesiuni lirice cântate de atâţia. Şi eu am scris despre  moarte şi chiar doream să fiu părtaş la înmormântarea mea , dar Vasile Mic finalizează în “zgomotul morţii” prin: “Demult,/ moartea însăşi/ murea./ Azi,/ moartea nu vine./ E printre noi.”/ În încheiere aş vrea să transmit tuturor că, pentru Vasile Mic am atâta respect, atâta preţuire şi drag, încât ceva mă îndeamnă, ca, din când în când, să-i citesc poeziile, mângâiat fiind pe suflet că mai poate vedea lumea prin ochii de copil, de om trecut prin viaţă şi de om al zilelor ce le trăim. Oricum, Vasile Mic scoate la iveală bijuterii în vers! Meriţi, Vasile Mic, sănătate, putere de muncă şi sensibilitate creatoare!

    Teodor Curpaş



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img