More

    Concert rock incendiar la “G.M. Zamfirescu”

    rock

    La Centrul Cultural “G.M. Zamfirescu” s-a desfăşurat sâmbătă seara  un nou concert rock organizat în parteneriat cu  Asociaţia Northwest Hardcore, la care au participat trupele DOTS din Satu Mare, Noir din Carei, Decease şi Divided by Perception, ambele din Cluj-Napoca. Show-ul care s-a desfăşurat în faţa a numeroşi rockeri sătmăreni a debutat cu recitalul celei mai noi trupe rock din Sătmar, cu cei de la DOTS, care abordează un stil alternativ-experimental. După care concertul a continuat cu trupa careiană Noir, înfiinţată în anul 2000,  şi care a concertat în foarte multe locaţii printre care Baia Mare, Sălaj, Carei, Ungaria, cel mai notabil eveniment fiind cel din Satu Mare, din 4 mai 2007, când trupa a cântat la evenimentul Noaptea albă organizat pe plan naţional. Pe scenă au urcat clujenii de la Decease, cu stilul lor de trash/death metal care i-a încântat pe numeroşi fani rock prezenţi la acest concert. Spectacolul s-a încheiat seara târziu cu recitalul incendiar al celor de la Divided by Perception din Cluj-Napoca, înfiinţată la sfârşitul lui noiembrie 2012, iar stilul formaţiei este unul metalcore/hardcore, obiectivul acestora fiind acela de a onora muzica, pentru a se plia pe percepţia ascultătorului în fiecare aspect al vieţii, trist sau fericit.
    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE